…

Pleoapele mi se ridica cu atata suplete si dragalasenie, lasand sa patrunda lumina divina, dumnezeiasca, pana si in cea mai adanca retina a sufletului . . .

Chipul imi zambeste caci azi, azi e o noua zi . . . .

Imi strecor piciorusele subtiri in papucii ce-mi mangaie timid talpile. Pasesc cu atata indrazneala catre lumina orbitoare ce intr-o fractiune de secunda imi umple ochii de lacrimi. Caci eu . . . eu sunt singura . . .

Ma zbat in imposibilitatea de a-l scoate din minte si . . . cum as putea? Cum as putea sa-mi explic inexplicabilul? Cum as putea sa renunt la acel ireal de care am fost strans legata, incatusata de rau, mangaiata de bine?

Cum pot sa ma inalt pe cele mai inalte culmi ale indumnezeirii-cum pot sa cad atat de brusc in neant?
Si-acum ma trezecs singura pe marginea celei mai adanci prapastii, sprijinita doar de raceala peretilor, de mucegaiul ce-mi acopera usor obrajii . . .

Si plang . . . Lacrimi fierbinti imi zgaraie chipul rece. . . Ochii clari si lmpezi asemenea unui prunc isi plimba cu o puritate si o inconstienta ,cereasca proiectiile pline de mister. Privesc catre poarta ce ar vrea sa-si deschida bratele pline de milostivenie in fata mea. Tanjesc carte absolut in grava imposibilitate de a-l putea vreodata atinge . . .

Acum nu mai are nici un rost sa-mi intorc capul catre trecut, caci el exista, indiferent daca ma complac in ipocrizia de a-l face pierdut . . .

.

..

.

….

M-am luat cu vorba si acum realizez ca s-a inserat si ziua s-a strecurat vicleana in ipocrizia cu care timpul s-a obisnuit sa ma ignore . . . Ma asez in pat, contopindu-ma in caldura de a fi singura . . .

Sensul vietii…

Unii sunt e parere ca totul e desertaciune…
Unii traiesc clipa…
Altii spun ca in viata e bine sa faci un copil, sa construiesti o casa, sa plantezi un copac…
Eu incerc sa le imbin pe toate… un sens concret al vietii nu gasesc!

“Traim pentru ca muntii nu rad si viermii nu canta.”

Sensul clipei e sa scriu acest eseu. Sensul eternitatii e sa o caut.

Viata poate fi privita din prea multe directii. Intre instincte, logica, iubire, adevar, cele mai simple dintre ele ne dau adesea implinirea. Atat timp cat traiesc calitativ si nu cantitativ, cat doresc sa fiu mai buna, cat nu imi doresc sa schimb pe altii/societatea, ci pe mine, mi se pare o cautare buna. Viata unui om e prea scurta pentru a afla suficiente, trenul ce a inceput acum milioane/miliarde de ani e atat de lung, incat e greu sa intri in fiecare vagon. Citesc ce-mi foloseste, incerc sa-mi explorez fricile, sa ma stapanesc mai mult, sa ma disting de ceilalti prin ceva, sa fiu mereu sincera cu mine. Poate aflu intr-o zi sensul, poate sensul e de a cauta un sens, dar e clar ca fara un sens ne e greu sa actionam, multora dintre noi. A trai clipa fara explicatii mi se pare gol, desartaciune. Naturaletea se duce treptat, pe cat incerc sa ma integrez in societate, nu mi se pare ca societatea ma poate perfectiona, logica e un pic cam seaca si atunci o parte de irationalitate e importanta in viata mea. Cred in Dumnezeu si adesea il caut, dar nu gasesc intotdeauna cuvinetele pentru a argumenta ce inseamna cu adevarat acest lucru.

Cineva spunea la un moment dat ca sensul vietii inseamna capacitatea de a dovedi evolutie, pe toate planurile, autodepasirea, reintregirea la nivel personal… Dar noi suntem muritori, iar viata noastra dureaza o fractiune de secunda pentru univers.. Cum ar putea sa duca un sens catre nimic, ba chiar sa-l venereze?

Enstein spunea “Vreau sa cunosc gandurile lui Dumnezeu. Restul sunt detalii”.Oare trebuie sa ne afundam in credinta pentru a gasi sensul vietii tocmai de la “sursa”? atunci ar trebui sa fim un popor de preoti, calugari si calugarite,,, oare atunci ne-ar fi mai bine?Traim intr-o permanenta agonie pentru perfectiune si facem din lupta asta un scop.. dar cand obosim sa luptam , ce mai ramane?

Unii isi traiesc viata si accepta moartea iar altii tind spre nemurire. Arghezi spunea “Nu de moarte mi-este frica, ci de vesnicia ei!”; Enstein: “Dumnezeu nu joaca zaruri cu lumea”.Atunci cred ca Dumnezeu sta la mare caci briza amesteca destinele pe care ni le-a scris. De fapt, pe ce baza ne-a insirat soarta? De ce nu suntem la fel? Si.. cum ne alege? Daca nu joaca zaruri, atunci joaca sigur Blackjack.

Oare nu ne-ar fi mai usor sa spunem ca viata nu are nici un sens??

M-am chinuit sa aflu care este sensul vietii mele, iar raspunsuri am gasit multe si diverse.. dar o singura intrebare m-a redus la o tacere prea muta.. Care este sensul vietii unui bolnav mintal din nastere?

…

Imi inchei gandurile lasand loc altora si mai stupide si fara sens , caci ma complac intr-un cerc vicios prea departe de existenta mea mediocra…Dar nu-mi fac griji, dupa cum spunea si o melodie romaneasca “fara vicii am fi doar niste roboti”.